Guvernul reduce CAS cu 5% din luna octombrie, cu trei luni mai târziu decât promisese. Ponta, întrebat dacă are acordul FMI: „Nu e niciun acord, nu e niciun dezacord”. REACȚIA Fondului

Guvernul reduce CAS cu 5% din luna octombrie, cu trei luni mai târziu decât promisese. Ponta, întrebat dacă are acordul FMI: „Nu e niciun acord, nu e niciun dezacord. REACȚIA Fondului
Publicat: 12/06/2014, 21:53
Actualizat: 01/11/2016, 00:47

Premierul Victor Ponta a anunțat, joi, la finalul negocierilor cu FMI, că guvernul a decis reducerea CAS cu 5 puncte procentuale începând cu luna octombrie a acestui an, cu trei luni mai târziu decât promisese.

El a precizat că măsura va fi introdusă printr-un proiect de lege pe care Guvernul îl va trimite săptămâna viitoare Parlamentului și reprezintă o decizie pe care Guvernul și-o asumă.

„Decizia este de a continua să punem în aplicare un model ecomomic pe care l-am avut în vedere, total diferit de ce s-a aplicat în 2010-2012. Am făcut reparațiile sociale absolut necesare, dar ama avut ca prioritate o creștere economică sustenabilă. Considerăm că reducerea CAS trebuie aplicată de anul acesta și ne permitem acest lucru. Putem ca săptămâna viitoare să transmitem către parlament proiectul de lege privind reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS începând cu luna octombrie, pentru că în acest fel nu trebuie să creștem niciun fel de taxă, niciun fel de impozit”, a anunțat premierul Ponta.

Întrebat dacă reducerea CAS cu cinci puncte procentuale are acordul FMI, șeful Guvernului a răspuns: „Nu, pentru că instituțiile internaționale au spus un singur lucru: în primul rând, rămânem în țintele de deficit, iar acordul instituțiilor pentru anii care urmează se va da în baza discuțiilor pe care le avem la sfârșitul lunii noiembrie pentru bugetul 2015 și 2016. Nu, nu e niciun acord și niciun dezacord”. Ponta a precizat că reducerea CAS cu 5% în ultimul trimestru nu va duce la creșterea deficitului convenit pentru 2014.

„Acordul cu FMI rămâne funcțional, nu se întrerupe, reziliază sau denunță”, a mai spus Ponta, asigurând că impactul reducerii CAS din octombrie va fi acoperit strict din încasări bugetare.

Petrescu: „Negocierile au fost destul de dificile”

La rândul său, ministrul Finanțelor, Ioana Petrescu, întrebată ce explicații a primit din partea FMI pentru refuzul de a accepta reducerea CAS, a arătat că au fost negocieri „destul de dificile”, cu mai multe scenarii care nu prevedeau însă introducerea unei noi taxe pentru mediul de afaceri în schimbul reducerii CAS.

„Am fost în schimb de acord cu principiul că trebuie să stăm în ținta de deficit și de aceea, până la urmă, am ajuns la concluzia că este mai înțelept să aplicăm această măsură numai de la 1 octombrie, cu un impact mult mai redus (…) Cei de la FMI vor fi aici în noiembrie și vom discuta bugetul pe 2015, iar noi ne angajăm ca acel buget să îndeplinească țintele de deficit și vom continua această măsură, dar în momentul acela se vor lua decizii în cel fel noul buget va satisface și condiția de menținere a deficitului și de a menține această măsură de reducere a CAS cu 5 puncte la angajator”, a spus ministrul.

Petrescu a mai afirmat că reducerea CAS cu 5 puncte din luna iulie a fost „planul inițial”, dar a trebuit respectată ținta de deficit și evitată introducerea unei alte taxe.

Ministrul nu a dorit să explice de ce Guvernul nu consideră acordul cu FMI ca fiind „suspendat” în condițiile în care experții Fondului pleacă fără o scrisoare de intenție, deși a mai existat o situație similară și în care acordul a fost considerat suspendat, Petrescu spunând doar că acordul este în derulare.

FMI: Discuțiile vor continua de la Washington

Discuțiile cu autoritățile române vor continua de la sediul FMI din Washington, a anunțat joi instituția internațională, notând că au rămas unele chestiuni nerezolvate și fără să precizeze când o misiune a Fondului ar putea reveni la București.

„Economia a continuat să-și revină și este așteptată acum să crească cu 2,8% în acest an. Dezechilibrele fiscale au fost reduse și deficitul de cont curent a rămas scăzut. În perspectivă, echipele (FMI și Comisiei Europene, n.r.) au avut discuții constructive cu autoritățile române despre cum să asigure continuarea progreselor și au ajuns la acord asupra unor politici importante în această privință. Totuși, unele chestiuni rămân nerezolvate. Discuțiile cu autoritățile române vor continua de la sedii”, se arată într-un comunicat al Fondului.

Ialomițianu: Lipsa unei scrisori de intenție, un semnal negativ

Fostul ministru de Finanțe Gheorghe Ialomițianu susține că lipsa unei scrisori de intenție va afecta imaginea României la nivel internațional. „Avem acord, dar evaluarea nu s-a finalizat cu o scrisoare. E un semnal negativ pentru piețele financiare, e un semnal negativ dat de România spre investitorii străini. Ar trebui să spunem foarte clar ce s-a întâmplat, ar trebui să spunem clar că nu oprim reformele”, a declarat Ialomițianu pentru gândul.

În opinia sa, decizia guvernului de a trimite proiectul reducerii CAS în Parlament este una politică, de imagine.

„E un exercițiu de imagine. PDL are în Camera Deputaților un proiect privind profitul reinvestit și reducerea CAS cu 5 puncte procentuale. Este chiar la votul final, ar putea vota proiectul PDL-ului. Joacă politic fiindcă e campanie electorală. Putea să dea ordonanță de urgență”, a arătat el, adăugând că executivul nu își asumă răspunderea până la capăt pe măsurile pe care le adoptă.

„Impozitul forfetar e blocat la Camera Deputaților. Diminuarea plăților în numerar la fel, nu și-a asumat răspunderea. Ministrul Finanțelor spunea că vom reduce evaziunea fiscală prin limitarea plăților în numerar, dar nu a făcut nicio solicitare în Parlament pentru urgentarea proiectului de lege”. „Se vor tăia banii de investiții și vor avea bani și la anul (pentru menținerea unui CAS redus cu 5pp)”

Șerbănescu: Măsura a fost amânată pentru a servi scopurilor electorale

Ilie Șerbănescu, analist economic, este de părere că măsura reducerii CAS nu va intra în vigoare. „Politicul primează întotdeauna în România. Domnul Ponta riscă în mod serios să iasă de la guvernare. Cred că este destul de sigur că va ieși încât să poată promită că face în ultima parte a anului”, a declarat el pentru gândul. Șerbănescu susține că măsura a fost amânată pentru octombrie tocmai pentru a servi doar în scopuri electorale.

„Totuși, această măsură, în principiu bună, se află în capcana politică așa încât rămâne foarte mică șansa de a fi aplicată, dar Ponta are nevoie să se prezinte la alegeri chiar dacă lasă impresia că a făcut-o împotriva FMI. Cu asta le-a închis gura politicienilor și celorlalți care au zis că ascultă doar de FMI”, a spus el.

În opinia sa, faptul că România are o încasare foarte slabă a impozitelor, indiferent de ciclul economic (recesiune sau avânt), ar trebuie să îi determine pe guvernanți să „reorganizeze conceptual și strategic fiscalitatea”.

Gândul a anunțat joi că Guvernul și Fondul Monetar Internațional (FMI) nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu 5% de la 1 iulie principala obiecție a reprezentanților FMI fiind legată de sursele bugetare care să susțină o astfel de măsură, în condițiile în care veniturile au fost mai mici decât cele prognozate. Surse apropiate negocierilor au declarat pentru gândul că o variantă de lucru a fost ca scăderea CAS să poată fi operată în două etape, prima la 1 iulie, iar a doua la 1 ianuarie. Pentru aceasta, s-a luat în discuție majorarea deficitului bugetar cu 0,2-0,3%.

O misiune a Fondului Monetar Internațional a venit la București la începutul lunii iunie pentru a treia evaluare a acordului stand-by, cea mai importantă temă de pe agenda discuțiilor cu autoritățiile vizând posibilitatea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale de la jumătatea anului.

Misiunea a analizat în principal execuția bugetară din primele cinci luni ale anului, precum și perspectivele privind creșterea economică și încasările la bugetul de stat.

În ultima scrisoare de intenție, Guvernul s-a angajat că va „încerca” să implementeze, în a doua parte a acestui an, o reducere semnificativă a cotei contribuțiilor sociale, într-o manieră „neutră din punct de vedere bugetar”, cu accentul pe măsuri de lărgire a bazei de impozitare.

Președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, a arătat însă că reducerea CAS cu 5 puncte procentuale va fi foarte greu de realizat, dacă nu se îmbunătățește colectarea încasărilor, în condițiile în care în primul trimestru nerealizările la buget au fost de peste un miliard de lei din taxe și impozite.

Guvernul s-a angajat să reducă CAS-ul pentru angajator cu 5 puncte procentuale, în contextul în care impozitarea muncii din România este una din cea mai ridicată de la nivel european.

O astfel de reducere a constribuțiilor sociale ar aduce pierderi de 2,6 miliarde de lei la bugetul statului, într-o perioadă de șase luni, însă guvernanții au explicat că intenționează să acopere această „gaură” cu ajutorul veniturilor suplimentare din taxa de stâlp, venituri care au fost subestimate în momentul în care s-a construit bugetul pe anul în curs.

Taxa de stâlp, respectiv taxa pe construcții speciale, face parte dintr-o serie de măsuri introduse de guvern în urma unor discuții anterioare cu reprezentanții FMI. O altă măsură negociată atunci a fost calcularea accizei raportat la inflație și introducerea uneia noi de 7 eurocenți pe litru de carburant. Aceste noi taxe au avut ca efect majorarea prețului benzinei și a motorinei și ar putea duce la scumpiri în lanț începând de la alimente, la transport, la energie etc.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Regele și regina Spaniei, întâmpinați de protestatari furioși în regiunea Valencia, afectată de inundații